Mihai Viteazul este un film istoric românesc, regizat în 1971 de Sergiu Nicolaescu după scenariul lui Titus Popovici. El a fost realizat de Studioul Cinematografic București și este format din două părți intitulate Călugăreni și Unirea. Rolul domnitorului Mihai Viteazul este interpretat de actorul Amza Pellea. Filmul Mihai Viteazul a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1972. El se află pe locul 3 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. A fost difuzat mai mulți ani în cinematografe, atât în România, cât și în țări de pe întreg mapamondul. De asemenea, filmul a fost difuzat pe posturi de televiziune din România: HBO, Pro TV, Pro Cinema. Este de subliniat prezența unei întregi divizii de soldați în termen, pentru a reconstitui scenele de luptă grandioase, dar în același timp realiste.
Există peste 13.800 de localități în România și 1.500 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.