Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Articole de calitate
Conținut recomandat


Ion Diaconescu (n. 25 august 1917, Boțești, județul Dâmbovița, Regatul României – d. 11 octombrie 2011, București, România) a fost un om politic și activist anticomunist român; a fost membru al Partidului Național-Țărănesc (PNȚ), începând cu anul 1936 până la desființarea partidului de autoritățile comuniste, în 1947. Condamnat la 15 ani de închisoare, a fost încarcerat la Aiud, Baia Sprie, Nistru și Râmnicu Sărat, iar după ispășirea pedepsei a fost deportat în Bărăgan. Revenit în București, a activat la întrunirile clandestine ale țărăniștilor.

După anul 1989 a fost în conducerea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), fiind ales ca deputat în Parlament în trei legislaturi consecutive (19901992, 19921996 și 19962000) iar în legislatura 19962000 a îndeplinit funcția de președinte al Camerei Deputaților. Ca parlamentar, a acționat în sensul înțelegerii și înlăturării consecințelor regimului comunist. De asemenea, Ion Diaconescu a reprezentat una dintre figurile emblematice ale Convenției Democrate Române (CDR).

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
5 mai: Cinco de Mayo • Paștele (Creștinism oriental, 2024)
Adunarea Stărilor Generale, 5 mai 1789

Alte aniversări: 4 mai5 mai6 mai

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.