Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Articole de calitate
Conținut recomandat

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte este un film românesc din 1972, regizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu inspirat din nuvela Moartea lui Ipu (1970) a scriitorului român Titus Popovici. Rolurile principale au fost interpretate de Amza Pellea, Cristian Șofron, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Ioana Bulcă, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Maria Clara Sebők și Ștefan Mihăilescu-Brăila.

Filmul prezintă cinismul și ipocrizia conducătorilor unei comunități rurale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care îl conving pe Ipu, „nebunul satului”, să-și asume vina uciderii unui ofițer german pentru ca ei să-și salveze viața. Criticii de film îl consideră unul dintre cele mai bune filme regizate de Sergiu Nicolaescu, în opinia unora dintre ei fiind chiar cel mai bun. Filmările au avut loc în vara anului 1971 în Dobrogea. Pentru crearea unei stări de tensiune crescânde, au fost alternate cadre fixe lungi cu alte cadre fixe în care nu se întâmplă nimic, într-un cadru natural reprezentat de lanul de grâu, câmpul pârjolit și ziduri ruinate.

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte a fost vizionat de 2.141.942 de spectatori. Sergiu Nicolaescu considera acest film ca fiind un film de artă care a beneficiat de succes de public. Filmul, produs de Studioul Cinematografic București, a obținut două premii din partea ACIN, la categoriile „cel mai bun actor” și „cea mai bună coloană sonoră” și a fost rulat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (1972) și la The Brave New World International Film Festival de la Belgrad.

O altă ecranizare a nuvelei „Moartea lui Ipu” a fost filmul Condamnat la viață din 2011.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
25 aprilie:
Coperta primei ediții a romanului „Robinson Crusoe”

Alte aniversări: 24 aprilie25 aprilie26 aprilie

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.