Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Articole de calitate
Conținut recomandat
Orgolii este un roman de moravuri cu implicații psihologice scris de Augustin Buzura și publicat pentru prima oară în anul 1977 de Editura Dacia din Cluj-Napoca. Apariția romanului a fost amânată timp de peste patru ani de către organele de cenzură ale statului comunist, deoarece Buzura era considerat un autor incomod care nu se sfia să atace subiecte grave ale actualității social-politice precum abuzurile regimului și impostura social-științifică.

Romanul prezintă drama chirurgului savant Ion Cristian, care caută să depășească limitele științei, încercând să descopere un medicament care să permită vindecarea cancerului, dar trebuie să lupte în același timp cu agresivitatea și cu mediocritatea instaurate în societatea românească din perioada comunistă. Recomandat de propriile merite științifice pentru ocuparea funcției de rector al unui institut de medicină, profesorul Cristian oscilează o perioadă între carieră și destin, dar hotărăște să nu-și mai risipească timpul în conflicte meschine și să-și dedice restul vieții unui țel superior. Acțiunea romanului are loc în orașul Cluj la sfârșitul anilor 1960 sau începutul anilor 1970. Prin reconstituirea metodică a vieții eminentului om de știință, care a suferit mai demult o detenție nedreaptă, autorul evidențiază moravurile unei epoci și modul în care istoria poate influența destinul individual.

Construcția narativă a romanului Orgolii este necanonică, prin alternarea monologului interior (procedeu narativ principal) cu însemnările secrete ale unui delator anonim. Alături de alte două romane buzuriene (Fețele tăcerii și Vocile nopții), Orgolii este considerat, prin problematica sa social-politică, o creație reprezentativă a literaturii române.

Romanul a fost ecranizat ulterior într-un film omonim — regizat de Manole Marcus după un scenariu scris de Augustin Buzura —, în care rolul principal a fost interpretat de Victor Rebengiuc. Premiera oficială a filmului a avut loc în aprilie 1982.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
6 mai:
Hindenburg în flăcări

Alte aniversări: 5 mai6 mai7 mai

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.