Născut într-o vreme de efervescență politică și militară, care a influențat istoria lumii până în zilele noastre, și dotat cu o inteligență deosebită, dublată de o cultură aleasă, a ajuns comandant militar în Marea Revoltă a Evreilor la 29 ani, prizonier la romani și sclav la 30, a fost eliberat și promovat la rangul de sfetnic imperial roman la 33 de ani. Opera sa este estimată a fi un important document-sursă al istoriei Iudeei din primul secol al erei creștine. După primirea funcției imperiale, poporul său l-a considerat trădător, întrucât devenise colaborator, propagandist și negociator din partea Romei în tratativele cu liderii evrei. Aceștia i-au tratat opera cu suspiciune, ca fiind scrisă de pe poziții filo-romane.
1920 — S-a semnat tratatul de la Trianon, prin care s-au delimitat frontierele Ungariei și s-a recunoscut separarea de această țară a altor regiuni incluse în statele vecine.
1989 — Armata Populară de Eliberare a Chinei a înăbușit violent protestele din Piața Tiananmen din Beijing, represiune soldată cu 241 de morți, 7000 de răniți și cu condamnarea pe scară mondială a acțiunilor guvernului comunist chinez.
Există peste 13.800 de localități în România și 1.500 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.