 Masacrul de la Beliș a fost un eveniment petrecut la data de 8 noiembrie 1918 pe moșia baronului János Urmánczy, în zona comunei Beliș din districtul Huedin al comitatului Cluj. În cursul acestuia, între 41 și 50 de civili – în majoritate de etnie română – au fost uciși de către o unitate de militari înarmați aflată sub comanda căpitanului k.u.k. Antoniu Dietrich. Această unitate a fost formată cu aprobarea ministrului de război al Ungariei, fără ca acesta însă să cunoască scopul ei real, la inițiativa și cu sprijinul deputatului Nándor Urmánczy. Militarii unității i-au împușcat pe locuitorii din zonă în virtutea stării de asediu, deși aceasta nu fusese proclamată.
Punctul de pornire al acestui eveniment l-a reprezentat devastarea exploatării locale forestiere Urmánczy, sub imperiul situației revoluționare, de către prizonieri de război ai armatei austro-ungare care lucrau la întreprinderea forestieră locală. Ca efect, fratele proprietarului a însărcinat detașamentul trimis la Beliș să restabilească ordinea pe plan local și să-i pedepsească pe locuitorii zonei, considerați în mod eronat ca fiind principalii vinovați. O parte dintre trupurile victimelor au fost arse din dispoziția ofițerului comandant al detașamentului pe jăratecul rămas de la o clădire căreia i se dăduse foc. În cele două zile care au urmat detașamentul Dietrich a făcut incursiuni în comunele învecinate, iar în restul perioadei de aproximativ două săptămâni în care a mai rămas în zonă a continuat cu alte acțiuni de forță pe plan local.
Printre autorii principali ai celor întâmplate s-au aflat și locotenentul Cseresznyĕs de la jandarmeria locală din Huedin, precum și directorul întreprinderii forestiere din Beliș, Francisc Biró. Primul dintre aceștia a sprijinit în mod activ acțiunile detașamentului militar, iar ultimul s-a implicat atât în aducerea detașamentului, cât și în conducerea unor membri ai gărzilor naționale maghiare locale care au contribuit la masacru.
Anchetatorii, istoricii și analiștii care au studiat evenimentul nu au ajuns la un consens referitor la numărul de civili morți în urma evenimentelor petrecute. Doar 41 de victime au fost precis identificate, estimările ulterioare indicând cifra de circa 50 de decedați.
Impactul masacrului a fost semnificativ, în sens negativ, asupra tratativelor care se desfășurau în acel moment la Arad între Consiliul Național Român Central și Oszkár Jászi, venit în calitate de ministru al naționalităților din noul stat ungar pentru a negocia menținerea Transilvaniei în cadrul frontierelor ungare. Cazul respectiv a constituit astfel unul dintre motivele pentru care acestea au eșuat.
O broșură publicată în anul 1932 de avocatul și ziaristul fost voluntar dr. Aurel Gociman – care reprezintă singurul studiu documentat consacrat tragediei -, un monument care există la Beliș, precum și filmul Capcana mercenarilor – regizat de Sergiu Nicolaescu amintesc de cele petrecute.
| 
