|
Iovan Vladimir sau Ioan Vladimir (în sârba chirilică: Јован Владимир; c. 990 – 22 mai 1016) a fost un conducător al Docleii, cel mai puternic principat sârbesc din acel timp, din jurul anului 1000 până în 1016. A condus în timpul lungului război dintre Imperiul Bizantin și Primul Imperiu Bulgar. Vladimir a fost recunoscut drept un conducător evlavios, drept și pașnic. Este recunoscut ca mucenic(d) și sfânt, fiind sărbătorit pe data de 22 mai.
Ioan Vladimir a avut o relație apropiată cu Bizanțul, dar aceasta nu a salvat Doclea de țarul expansionist Samuil al Bulgariei, care a cucerit principatul în jurul lui 1010 și l-a luat pe Vladimir prizonier. O cronică medievală afirmă că fiica lui Samuil, Teodora Kosara, s-a îndrăgostit de Vladimir și i-a cerut tatălui să o lase să se mărite cu el. Țarul a permis căsătoria și a întors Ducleea lui Vladimir, care a condus ca vasal al său. Vladimir nu a participat la eforturile de război ale socrului său. Luptele au culminat cu înfrângerea țarului Samuil de către bizantini în 1014 și moartea acestuia la scurt timp după. În 1016, Vladimir a căzut victimă a unei intrigi a lui Ivan Vladislav(d), ultimul lider al Primului Imperiu Bulgar. A fost decapitat în fața bisericii din Prespa, capitala imperiului și a fost înmormântat acolo. În scurt timp, a fost recunoscut ca mucenic(d) și sfânt. Văduva sa, Kosara, l-a reînmormântat la biserica Prečista Krajinska, lângă curtea sa din sud-estul Ducleei. În 1381, osemintele sale au fost aduse la Biserica Sf. Ioan Vladimir(d), lângă Elbasan, iar din 1995 sunt păstrate în catedrala ortodoxă din Tirana, Albania. Osemintele sfântului sunt considerate moaște și atrag mulți credincioși, în special de ziua sărbătoririi acestuia, când moaștele sunt luate la biserica de lângă Elbasan pentru celebrare.
Crucea pe care a avut-o Vladimir când a fost decapitat este de asemenea considerată sfântă. Aflată în mod tradițional în grija familiei Andrović din satul Velji Mikulići din sud-estul Muntenegrului, crucea este expusă credincioșilor doar de sărbătoarea Rusaliilor, când este purtată într-o procesiune către vârful Muntelui Rumija(d). Ioan Vladimir este considerat primul sfânt sârb(d) și hram al orașului Bar din Muntenegru. Cea mai timpurie hagiografie a sa, pierdută, a fost scrisă probabil între 1075 și 1089; o variantă mai scurtă, scrisă în latină, este păstrată în Cronica preotului din Doclea(d). Hagiografiile sale în greacă și slavona bisericească au fost publicate pentru prima dată, în 1690 și respectiv, în 1802. De obicei, sfântul este reprezentat în icoane ca un monarh purtând coroana și hainele regale, cu o cruce în mâna dreaptă și propriul său cap în mâna stângă. O legendă spune că și-a dus capul tăiat la locul înmormântării.
|
