|
Mihail Ștefănescu (n. 1845, Ploiești - d. circa 1900 (?)) a fost unul dintre cei mai înzestrați pictori realiști români, făcând parte din prima generație de studenți a Școlii de Arte Frumoase din București. Profesorii săi au fost Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman și Constantin I. Stăncescu. Datorită câștigării Premiului I al concursului organizat de Școală pentru obținerea unei burse de studii în străinătate din anul 1869, Mihail Ștefănescu a urmat cursurile École nationale supérieure des beaux-arts din Paris. La acest concurs i-a avut competitori pe Sava Henția, Mihail Dan si Dumitru Marinescu. În perioada 1871-1872, atâta timp cât s-a desfășurat Războiul franco-german, artistul a făcut studii de artă la Academia de Arte Frumoase din Roma.
Informațiile despre viața și activitatea artistului sunt laconice și practic necunoscute. Cele mai multe date provin din documentele care s-au emis cu privire la obținerea bursei pentru continuarea studiilor sale în străinătate. Alte date suplimentare provin din documentele oficiale și din presa epocii privitoare la participarea sa la Expoziția Societății Amicilor Bellelor-Arte din anul 1873 și la Expozițiile artiștilor în viață organizate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice în parteneriat cu Școala de Arte Frumoase din București.
Opera cunoscută a lui Ștefănescu număra în 1991 circa douăzeci de tablouri. Pictorul a practicat diferite genuri pornind de la portret la compoziția tablourilor de gen, peisaje și naturi moarte. Lucrările sale ni-l relevă ca pe un artist curios, neliniștit și dornic de a-și testa puterile în mai multe planuri ale creației artistice. Incapabil și nehotărât pentru a-și coagula veleitățile într-o structură unitară, Mihail Ștefănescu nu a încercat să se specializeze. Talentul său a oscilat mereu nu numai între genurile picturii, dar nici meseria de pictor nu a putut să-l preocupe întru-totul. El a pus întotdeauna pasiune atât în muncă, cât și în artă, cu toate că inventivitatea sa nu s-a rezumat doar în domeniul picturii ci și în fabricarea de jucării pentru copii.
Prin firea sa predispusă la aventură, nerăbdătoare și de multe ori nestatornică, Mihail Ștefănescu a avut o viață în care surprizele nu l-au ocolit fără colaborarea de care a dat dovadă. Avea o fire ușor impresionabilă cu un temperament nervos. El ar fi putut deveni unul dintre cei mai importanți urmași ai lui Theodor Aman, dacă nu s-ar fi disipat în activități colaterale fără nicio legătură cu arta. Ștefănescu a fost unul dintre artiștii plastici români care a manifestat o tendință foarte puternică de eliberare din influența opresivă a unui mediu neevoluat în ce privește arta în România.
Moartea prematură a însemnat pentru Mihail Ștefănescu neputința sa de a marca istoria picturii românești cu pregătirea, structura și dreptul pe care talentul său îl autoriza s-o facă. Istoricul de artă Ion Frunzetti a considerat că, dacă Ștefănescu ar fi avut o viață mai îndelungată, el ar fi devenit una din figurile însemnate în pictura românească din acea epocă.
| 
.jpg)
