Huni

Hunii sunt un popor nomad de origine turanică. Se presupune că zona primară de locuire a acestui popor a fost China sau teritoriile de nord învecinate cu aceasta. Hunii par să fie identici cu triburile amintite de izvoarele chineze între secolele IV a. Chr. şi I. d. Chr. sub numele Hiung-nu, care au întemeiat imperiul de mare extindere omonim. Hunii par să fi fost înrudiţi, sub aspect antropologic şi lingvistic, cu mongolii, ipoteză care nu a putut fi însă complet verificată până în prezent.

În jurul anului 370 d. Chr. hunii traversează Volga îi alungă pe alani şi se stabilesc temporar pe teritoriile de pe Volga Inferioară. În anul 375, hunii distrug regatul goţilor de răsărit - ostrogoţilor condus de Ermanarich, iar în anii 376/77 inving şi trupele regelui goţilor de vest - vizigoţi Athanaric. Timp de câteva decenii hunii s-au rezumat la incursiuni de pradă în zonele învecinate, trupele hune fiind evocate în anul 395 în Caucaz dar şi la Dunărea de Jos.

Câţiva ani mai târziu, în anul 400 hunii conduşi de Uldin reapar la Dunărea de Jos, traversează fluviul şi se implică de partea romanilor în luptele cu goţii lui Gainas, stabiliţi în anul 376, cu asentimentul împăratului Valens (364-378), în Peninsula Balcanică. Hunii sunt din nou evocaţi în anul 402, de data aceasta pe Oder şi Weichsel, unde atacă tribul germanic al burgunzilor. În anul 407 trec prin foc şi sabie părţi din Galia.

Concomitent cu începutul guvernării lui Teodosius (408-450), Imperiul Roman de Răsărit devine ţinta favorită a atacurilor hoardelor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 în zona Dunării de Jos, ocazie cu care este atacată şi ocupată fortificaţia Castra Martis. În schimbul unei importante sume, Theodosius încheie în anul 412 pacea cu chanul Karaton.