Limba valonă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Limba valonă (wa: walon; fr: wallon) este o limbă regională romanică vorbită în Valonia (sudul Belgiei).

Geografie

Limba valonă mai este vorbită şi în următoarele locuri:

  • într-o mică parte a Franţei: "botte de Givet" (nordul judeţului Ardennes) şi în câteva sate din judeţul de Nord (Cousolre);
  • într-o mică zonă a statului Wisconsin, Statele-Unite (Green Bay), datorită unei emigrări destul de importante din secolul XIX;
  • la Bruxelles, este vorbită de persoane ce provin din Valonia;
  • în două-trei sate din Marele Ducat al Luxemburgului (Doncols, Sonlez), unde valona este probabil stinsă în ziua de astăzi.

Alte limbi regionale sunt vorbite în Valonia, la marginea domeniului vălean :

  • picarda (la Mons, Ath, Tournai);
  • galmiana sau gomeza (la Virton);
  • câmpeneana sau şampeneza (la Bohan);
  • luxemburgheza (la Arlon, Martelange), limbă germanică, limba naţională a Marelui Ducat al Luxemburgului.

Valona face parte din sub-grupa limbilor oilane (limbi romanice de nord), dintre care cea mai cunoscută este franceza). Valona se deosebeşte de celelalte limbi oilane îndeosebi datorită unui important împrumut germanic (în fonetică, vocabular şi gramatică), dar şi - din contră - printr-un conservatorism fonetic semnificativ (valona a rămas destul de apropiată de evoluţiunile ce au avut loc în evul mediu târziu).

Istorie

Nu este tocmai potrivit să se vorbească despre o "dată de naştere" a limbii vălene, în primul rînd pentru că o limbă nu se naşte peste noapte, iar în al doilea rînd pentru că momentul naşterii depinde de punctul de vedere adoptat. Astefel, dintr-un punct de vedere strict lingvistic, Louis Remacle a arătat că un mare număr de transformări pe care astăzi le considerăm tipice valonei au apărut între secolul VIII şi secolul XII. Valona "era pe bună dreptate şi definitiv individualizată pe la anul 1200 sau la începutul secolului XIII".

Totuşi, textele "lingvistice" ale vremii nu vorbeau de valonă, deşi pomeneau, printre altele, de picardă şi de lotariană, în cadrul aceluiaşi domeniu lingvistic oilan.

Până în secolul XV, scribii regiunilor noastre numeau limba lor drept "romană" atunci când voiau să o deosebească de altele. Prima atestare a cuvântului "wallon" în înţelesul lingvistic de azi ne vine de la începutul secolului al XVI-lea: în 1510 sau 1511, Jean Lemaire de Belges face trecerea de la "rommand" la "vualon":

Et ceux cy parlent le vieil langage Gallique que nous appellons Vualon ou Rommand (...). Et de ladite ancienne langue Vualonne, ou Rommande, nous usons en nostre Gaule Belgique: Cestadire en Haynau, Cambresis, Artois, Namur, Liege, Lorraine, Ardenne et le Rommanbrabant, et est beaucoup differente du François, lequel est plus moderne, et plus gaillart.
"Iar aceştia [locuitorii din Nivelles] vorbesc vechiul graiu galic pe carele îl numim vualon sau rommand (...). Iară pe zisa bătrână limbă vualonă, sau rommandă, noi o folosim în Galia noastră belgească: adecă în Hainaliu, Cambresia, Artosia, Namurce, Ligia, Lotaria, Ardenia şi în Bărăbanţul Râmlenesc, iară [această limbă] este mult deosebită de frâncenească, carea este mai modernă, şi mai voioasă."

Cuvîntul "valon" primeşte astfel un înţeles mai apropiat celui de astăzi: cuprinsul părţii romanice a Ţărilor-de-Jos şi a ţării Ligiei. Putem socoti că perioada când se stabileşte hegemonia unificatoare în ţara văleană este un moment de vîrf al istoriei noastre lingvistice. Cristalizarea unei anumite identităţi valone, ca opus faţă de regiunile flamande din Ţările-de-Jos, consacră cuvîntul "wallon" pentru a desemna oamenii noştri. De asemenea, puţin mai târziu, limba lor vorbită este resimţită de-a binelea ca diferită de franceza centrală şi de alte variaţiuni ale oilienelor din împrejurimi, ceea ce duce la părăsirea cuvîntului "roman" în înţeles vag, pentru întrebuinţarea cuvîntului "wallon", a cărui extensiune lingvistică se suprapune cu înţelesul etnic şi politic. De asemenea, aceasta este vremea când franceza termină de înlocuit latina în toate domeniile (cf. edictul de la Villers-Cotterêts, din 1539). Franceza se stabileşte ca limbă didactică şi face obiectul unei politici intense de uniformizare.

Într-un context în care convieţuiesc două limbi din aceeaţi familie, una nu poate fi decât împotriva celeilalte. Anii 1600 aduc ca o confirmare scrisă evoluări ale scriptelor din perioada ultimelor două secole de până atunci: în acest timp sistemul grafic francez este impus în ţara văleană. Tot din această epocă ne vin texte puse pe hârtie într-o valonă scrisă, dar care nu pune în valoare tezaurul valonei vorbite.

Aspecte sociolingvistice

Valona a fost limba predominantă a poporului vălean până la începutul veacului tocmai trecut. De atunci, franceza regională s'a răspândit peste tot, încât acum doar 30-40% din populaţiunea văleană îşi practică încă limba proprie. Din persoanele de peste 60 de ani, practică valona 70-80%, iar din persoanele sub 30 de ani, doar 10%. Cunoaşterea pasivă, însă, este mult mai răspândită : 36 - 58% dintre tineri.

Din punct de vedere legal, valona este recunoscută, începând cu 1990, de către Comunitatea franceză din Belgia (adică autoritatea competentă în materie culturală pentru Valonia, în Statul federal belgian) ca "limbă regională băştinaşă" ce trebuie studiată şi încurajată a fi folosită. Mişcarea culturală valonă se bazează printre altele pe Uniunea culturală valonă (UCW), ce reuneşte peste 200 de cercuri de teatru amator, grupuri de scriitori, comitete de pomovare a valonei în şcoală. Vreo cincisprezece reviste apar în mod regular. Trebuie să amintim şi Societatea de limbă şi literatură valonă (înfiinţată în 1856), care promovează literatura walonă şi studierea limbilor regionale romanice din Valonia (mai ales dialectologia, etimologia, ş.a.m.d.).

Raport român - valon

Cuvîntele româneşti Bărăbanţ, Barabant, "vălean" au la origine toponimii valone (cum, de pildă, numele Cătălan, Tăutu, etc. vin de la alte toponimii sau etnonimii). Însuşi cuvîntul "wallon" are aceeaşi etimologie cu cuvintele "vlah" / "valah", "vlaş" (arhaism pentru "italian"), "velş" (locuitor din Ţara Galilor), etc. Aceasta arată însăşi originea romanică a diferitelor neamuri.

Exemple

Cuvântul românesc "huilă" îşi are originea în valonul "hoye". Mai jos, dăm o paralelă între două variante - una valonă, cealaltă românească - ale unui fragment de text din Biblie, din Cartea Facerii. Varianta valonă este traducerea D-lui Lorint Hendschel.

Djeneze / Facere, c. 41, v. 26

Les setès belès vatches riprezintèt setès anêyes. Et les setès påtes riprezintèt setès anêyes eto: ci n' est k' on sondje, todi l' minme.
Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; iar cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani; visul lui Faraon este unul.

c. 41, v. 27

Adon, les set laidès mwinrès vatches ki montèt riprezintèt setès anêyes, tot come les setès grêyès påtes, broûlêyes på vint do levant: c' est k' i gn årè setès anêyes di pômagne.
Apoi, cele şapte vaci urîte şi slabe, care au ieşit după ele, înseamnă şapte ani; de asemenea şi cele şapte spice, seci şi pălite de vîntul de răsărit : înseamnă că vor fi şapte ani de foamete.

c. 42, v. 19

«...Si vos djhoz l' vraiy, k' onk di vos ôtes dimeure egayolé chal. Les ôtes end iront avou l' grin k' il ont dandjî po leus familes.
«...De ziceţi adevărul, să rămână închis un frate al vostru, iar ceilalţi duceţi-vă ţi duceţi grâul ce aţi cumpărat, ca să nu sufere de foame familiile voastre.

c. 42, v. 20

Vos nos ramoennroz vosse pus djonne fré: insi, nos sårans k' vos avoz dit l' veur, et vos n' môrroz nén.» Et i fjhît come il aveut stî convnou.
Dar să aduceţi la mine pe fratele vostru cel mai mic, ca să se adeverească cuvintele voastre, şi nu veţi muri. »

c. 42, v. 21

I s' dijhént inte di zels: «Po dire li vraiy, nos rpåyans asteure çou k' nos avans fwait a nosse fré. Nos avans veyou come si åme esteut disbåtcheye cwand c' est k' i nos dmandéve di s' fé må d' lu et nos n' avans nén schoûté. Cisse disbåtche la, vola k' ele nos rvént, asteure.»
Ziceau însă unii către alţii : « Cu adevărat suntem pedepsiţi pentru ceea ce am făcut împotriva fratelui nostru. Noi am văzut zbuciumulsufletului lui când se ruga, şi nu ne-a fost milă de el şi nu l-am ascultat. De aceea a venit peste noi urgia aceasta. »