Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Versiunea pentru tipărire nu mai este suportată și poate avea erori de randare. Vă rugăm să vă actualizați bookmarkurile browserului și să folosiți funcția implicită de tipărire a browserului.
Articole de calitate
Conținut recomandat

Shakira Isabel Mebarak Ripoll (n. 2 februarie 1977, Barranquilla, Columbia), mai cunoscută sub numele de scenă Shakira, este o cântăreață, textieră, actriță, dansatoare, filantroapă și producătoare columbiană. Ea a debutat la începutul anilor '90 în țara sa natală, devenind cunoscută pe întregul continent odată cu lansarea albumului Pies Descalzos în anul 1996. Acesta a fost urmat după doi ani de materialul ¿Dónde Están Los Ladrones?.

Începând cu mileniul al treilea, Shakira a devenit cunoscută în întreaga lume grație discului Laundry Service, acesta comercializându-se în peste cincisprezece milioane de unități. Promovarea s-a realizat cu ajutorul unor cântece precum „Whenever, Wherever”, „Underneath Your Clothes” sau „Objection”, primul fiind unul dintre cele mai mari succese comerciale ale deceniului. În anul 2005, solista a promovat înregistrarea „La Tortura”, care a devenit primul single de pe materialul Fijación Oral Vol. 1. Piesa s-a bucurat de aprecieri la nivel mondial, fiind unul dintre cele mai de succes cântece în limba spaniolă. Fijación Oral Vol. 1 a fost succedat de Oral Fixation Vol. 2, o colecție de compoziții în limba engleză. Pe o versiune reeditată a acesteia a fost inclusă piesa „Hips Don't Lie”, ce a obținut locul întâi în majoritatea ierarhiilor muzicale din lume.

Discul ce include materialul de studio cu numărul opt al interpretei se intitulează She Wolf și a fost lansat în octombrie 2009 în Europa. El a fost precedat de promovarea cântecului omonim ce marchează o schimbare de stil muzical și de imagine pentru Shakira. Acesta a fost urmat de Sale el Sol — un an mai târziu — care constituie sinteza celor aproximativ douăzeci de ani de carieră muzicală ai solistei.

De-a lungul carierei sale solista a vândut peste 50 de milioane de albume, fiind declarată cel mai bine vândut artist columbian al tuturor timpurilor și una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică latino. De asemenea, cantautoarea a fost răsplătită cu două premii Grammy și cu șapte trofee Latin Grammy pentru realizările sale muzicale. Piesele sale „Whenever, Wherever”, „La Tortura” și „Hips Don't Lie” au stabilit recorduri nedoborâte de alți muzicieni până în momentul de față.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
16 aprilie:
Vladimir Ilici Lenin

Alte aniversări: 15 aprilie16 aprilie17 aprilie

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.