Istoria Transilvaniei

Acest articol se referă la istoria regiunii româneşti Transilvania.

Antichitate

Zona ce constituie în prezent Transilvania, a fost un centru politic al Regatului Dac, ce avea să fie cucerit de Imperiul Roman în 107. După retragerea aureliană (271) din regiune, teritoriul intra-carpatic a fost invadat între secolele III şi X, de vizigoţi, huni, gepizi, avari şi slavi.

Evul Mediu

Istoria timpurie a Transilvaniei în Evul Mediu este puţin cunoscută, datorită lipsei de dovezi scrise sau arheologice.

Există două teorii diferite, dezbătute aprig de români şi unguri:

• Constinuitatea daco-romană - după retragerea romană din provincie, populaţia dacă romanizată continuă să trăiască în Transilvania, pe întreg parcursul marilor migraţii.
• Teoria migraţiei româneşti - romanii au omorât toţi dacii în războaiele din secolul II şi s-au retras cu totul la sud de Dunăre, după care românii au migrat din Balcanii vestici până în Transilvania condusă de unguri în secolul XII.

Vezi şi: Originea românilor

Triburile maghiare au intrat pentru prima dată în regiune în secolul VIII, când s-au stabilit în câmpia Panoniei. Văile din est şi sud-est au fost ocupate de secui, popor cu origine nesigură, consideraţi a fi înrudit cu cel ungur.

În secolele XII şi XIII, regiunile din sud şi nord-est au fost ocupate de coloniştii germani colonists numiţi saşi, care au propus securizarea graniţelor. Siebenbürgen, numele german al Transilvaniei, derivă din cele şapte oraşe fortificate importante fondate în Ardeal de saşi. Influenţa germană a devenit mai marcantă când, la începutul secolului XIII, regele Andrei al II-lea al Ungariei i-a chemat pe cavalerii teutoni pentru a proteja Transilvania de cumani, şi mai târziu (1241) de invadatorii mongoli.

Administraţia Transilvaniei se afla în mâinile unui guvernator regal, sau voievod, care controla la mijlocul secolului XIII întreaga regiune. Societatea era împărţită în trei "naţiuni" privilegiate, maghiarii, secuii şi saşii. Aceste naţiuni, totuşi, îşi aveau corespondentul mai degrabă în domeniul social, decât în împărţirea strict etnică. Deşi clasa neprivilegiată a sclavilor era formată majoritar din români, conţinea şi câţiva saşi, secui sau maghiari. Puţini au reuşit să ajungă la rangul de nobili, printre care se numără şi Iancu de Hunedoara (Janos Hunyadi în maghiară), căpitan al Ungariei şi erou în războaile turceşti, care era de descendeţă română. După înăbuşirea în 1437 a unei revolte ţărăneşti ("Revolta de la Bobâlna") cele trei "naţiuni" şi-au înnoit uniunea; rebelii au fost reprimaţi cu cruzime, iar sclavia a devenit mai fermă ca niciodată. Fiul lui Hunedoara, transilvăneanul Matei Corvin a devenit unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.

După ce principala armată ungară şi regele Ludovic al II-lea au fost învinşi în Bătălia de la Mohács (1526), Ioan Zapolya, voievod al Transilvaniei, a profitat de puterea sa militară şi s-a proclamat cap al partidului naţionalist ungar, opunându-se succesiunii lui Ferdinand de Austria (mai târziu Împăratul Ferdinand I) la tronul ungar. Ioan I a fost ales rege al Ungariei, în timp ce un alt partid îl recunoştea pe Ferdinand. În lupta pentru putere, Zapolya s-a bucurat de sprijinul sultanului Suliman I, care după moartea lui Zapolya (1540) a invadat Ungaria centrală cu pretextul oferiri unei protecţii fiului fostului rege, Ioan al II-lea. Ungaria era în acel moment împărţită în trei secţiuni: Ungaria de vest, sub autoritate austriacă, Ungaria centrală, sub autoritate turcească şi semi-independenta Transilvanie, în care influenţele austriece şi turceşti s-au luptat preţ de aproape două secole pentru supremaţie.

The Hungarian magnates of Transylvania resorted to a policy of duplicity in order to preserve independence. The Báthory family, which came to power on the death (1571) of John II, ruled Transylvania as princes under Turks, and briefly under Hapsburg, suzerainty until 1602, but their rule was interrupted by the incursion of the Romanian prince Michael the Brave of Walachia and by Austrian military intervention. After the grand victory against Turks at Călugareni in 1595, Michael the Brave gained control of Transylvania in 1599, after the battle of Şelimbăr, in which he defeated Báthory's army. In May 1600 he conquered Moldavia, uniting for the first time all three Romanian principalities. However, the Romanian union did not last long and Michael the Brave was assassinated on August 9, 1601.

In 1604, Stephen Bocskay led a rebellion against Austrian rule, and in 1606 he was recognized by the emperor as prince of Transylvania. Under Bocskay's successors - especially Gabriel Bethlen and George I Rákóczy - Transylvania had its golden age. The principality was the chief centre of Hungarian culture and humanism, the main bulwark of Protestantism in Eastern Europe, and the only European country where Roman Catholics, Calvinists, Lutherans, and Unitarians lived in mutual tolerance. Orthodox Romanians, however, were denied equal rights.

After the Turkish defeat near Vienna (1683), Transylvania vainly battled the growing Austrian influence, and its alliance with Turkey under Emeric Thököly and with France under Francis II Rákóczy proved fatal to its independence. In 1711, Austrian control was definitely established over all Hungary and Transylvania, and the princes of Transylvania were replaced by Austrian governors. The proclamation (1765) of Transylvania as a grand principality was a mere formality. The pressure of Austrian bureaucratic rule gradually eroded the traditional independence of Transylvania. In 1791 the Romanians petitioned Leopold II of Austria for recognition as the fourth "nation" of Transylvania and for religious equality, but the Transylvanian diet rejected their demands, restoring the Romanians to their old status.

Modern

In 1848 the Magyars proclaimed the union of Transylvania with Hungary, promising the Romanians abolition of serfdom in return for their support against Austria. The Romanians and the Saxons rejected the offer and instead rose against the Magyar national state. In the fighting that followed (1849) between the Hungarians and the Austro-Russian forces (supported by the Romanians and the Saxons), the Hungarian republic of Louis Kossuth was suppressed. The ensuing period of Austrian military government (1849-1860) was disastrous for the Magyars but greatly benefited the Romanian peasants, who were given land and otherwise favored by the Austrian authorities. However, in the compromise (Ausgleich) of 1867, which established the Austro-Hungarian Monarchy, Transylvania became reunited with Hungary.

In 1918 Transylvania joins Romania, which reunites for the first time in what Romanians consider its natural borders. On the 1 December, 1918, the Romanians of Transylvania assembled in Alba Iulia proclaimed the "unification of all Romanians from Transylvania, the Banat, Crişana and Maramureş with Romania for all ages to come". Romanian forces in Transylvania drove into Hungary in 1919, after the communist forces there gained ground under Bela Kun. The unification of all the lands inhabited by Romanians was mentioned in the Versailles peace treaties after the First World War (1919-1920), and sanctioned by the crowning of King Ferdinand I of Romania and Queen Maria of Romania at Alba Iulia in the year 1922. See also: List of Transylvanian rulers