Palatul lui Dioclețian (în croatăDioklecijanova palača) este reședința imperială fortificată construită de împăratul Dioclețian pe coasta Dalmației pentru a-și petrece viața după abdicarea sa în anul 305. Este unul din cele mai bine conservate edificii ale Antichității târzii. Vestigiile sale se păstrează în centrul istoric al orașului Split, Croația. Contrar unei legende populare, orașul (denumit în latină Spalatum) își trage numele de la cel al cetății grecești vecine Aspalathos (în traducere, «tufiș alb») și nu de la termenul latinesc pentru palat (în latinăpalatium). Împăratul Dioclețian și-a petrecut cea mai mare parte din ultimii săi ani aici și, la moartea sa, a fost înmormântat într-un sarcofag plasat în mausoleul pe care l-a construit.
Palatul este o excepțională rămășiță a culturii anilor Tetrarhiei care nu a supraviețuit fondatorului său. În același timp reședință de prestigiu, templu dinastic și mausoleu, este prototipul unui model de palat al vremii sale luat de exemplu de alte două palate mai puțin grandioase, cel de la Romuliana al lui Galerius și cel de la Šarkamen al lui Maximinus Daia.
După dispariția ctitorului său, palatul a continuat să funcționeze până în secolul al VI-lea, fiind reședință oficială a administrației provinciale și a unor personalități aflate în exil, dar și, temporar, manufactură de textile. După invaziile slavilor, între zidurile sale s-a dezvoltat un mic oraș care avea să-i succeadă Salonei ca scaun episcopal și centru administrativ al autorităților bizantine. A sfârșit prin a trece sub control venețian, devenind cetate întărită a Republicii până la dizolvarea ei în 1797. În secolul al XVI-lea, vestigiile palatului au atras atenția arhitecților și învățaților europeni, și au avut o anumită influență asupra curentului neoclasic.
1839 — La Humen, în China, Lin Zexu a distrus 1200 t de opiu confiscate de la negustorii britanici, eveniment ce a dus la declanșarea Primului Război al Opiului.
1940 — Trupele britanice au terminat evacuarea din Europa continentală în timpul bătăliei de la Dunkerque, care s-a terminat a doua zi, după ce flota britanică s-a întors să mai evacueze câteva zeci de mii de militari francezi.
2006 — În urma referendumului din ziua de 21 mai a aceluiași an, Muntenegru (harta în imagine) și-a declarat independența, punând capăt existenței uniunii Serbia și Muntenegru.
Există peste 13.800 de localități în România și 1.500 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.