Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Articole de calitate
Conținut recomandat

E.T. Extraterestrul (titlul original în engleză: E.T. the Extra-Terrestrial) este un film științifico-fantastic lansat în 1982, câștigător al mai multor premii Oscar. A fost regizat de Steven Spielberg, iar scenariul a fost redactat de Melissa Mathison. Efectele speciale au fost create de Carlo Rambaldi și Dennis Muren. Din distribuție fac parte Henry Thomas, Dee Wallace, Robert MacNaughton, Drew Barrymore și Peter Coyote. Filmul relatează povestea unui băiat, Elliot, care se împrietenește cu un extraterestru botanist eșuat pe Pământ, numit E.T., care încearcă să se întoarcă acasă pe planeta lui. Elliott, împreună cu prietenii săi, încearcă să-l ajute să se întoarcă acasă, încercând în același timp să îl ascundă de mama sa și de autorități.

Conceptul filmului s-a bazat pe prietenul imaginar pe care Spielberg l-a creat după ce părinții săi au divorțat în 1960. În 1980, Spielberg s-a întâlnit cu Melissa Mathison și a elaborat o nouă poveste care a pornit de la proiectul de film Night Skies. Filmările au avut loc în California, începând cu luna septembrie până în luna decembrie a anului 1981, cu un buget de 10,5 milioane de dolari. Spre deosebire de alte pelicule, scenele au fost filmate în ordine cronologică, pentru ca actorii tineri să ofere un joc actoricesc mai emoționant și mai credibil.

Produs de Amblin Entertainment și distribuit de către Universal Pictures, filmul s-a dovedit a fi un succes comercial, depășind ca încasări Războiul stelelor - Episodul IV: O nouă speranță. Timp de zece ani a fost filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, până a fost depășit în 1993 de un alt film de-al lui Steven Spielberg, Jurassic Park. În prezent este al patruzeci și șaselea film ca încasări și filmul cu cele mai mari încasări în anii 1980. Filmul a fost și un succes critic, cu una din cele mai bune povești de dragoste ecranizată vreodată, conform unui chestionar ținut de Rotten Tomatoes. A fost lansat prima dată în cinematografe în 1982, relansat în 1985 și apoi relansat în 2002 ca o ediție aniversară, cu scene modificate și adăugate.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
6 mai:
Hindenburg în flăcări

Alte aniversări: 5 mai6 mai7 mai

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.