Cele mai bune aspecte pe care le-au dat în cadrul picturii românești mișcările artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea pot fi întâlnite la o seamă de artiști care au îmbinat propriile calități profesionale, umane și de meșteșug cu concepțiile sănătoase despre rosturile artei. Un loc însemnat în rândurile lor îl ocupă Sava Henția, care, în mod similar pictorilor Mișu Popp sau Constantin Lecca a fost la origini ardelean și s-a format ca pictor la București, ca mai toți oamenii de cultură ai acelor timpuri. Deoarece s-a înscris în tendințele vremurilor în care s-au intensificat schimburile culturale dintre Ardeal și România, se poate spune că Sava Henția și-a adus contribuția la cristalizarea conștiinței naționale românești.
A năzuit în mod devotat să fie creator de mari compoziții și a realizat alegorii cu tematică mitologică, sub influența stilistică a lui Pierre Prud'hon, potrivit lui Mircea Popescu acestea caracterizându-se prin umbre catifelate din care se detașează scăldate într-o lumină argintie, nuduri adolescentine pline de senzualitate. A realizat la Paris alegoriile Psyche părăsită de Amor și Aurora, lucrări care au rămas în pictura românească drept documente de referință pentru îndrumarea celorlalți . Conform criticului și istoricului de artăIon Frunzetti, modul lor de execuție, sensibilitatea, carnalitatea senzuală și împlinită mascată de o boare argintie a luminii lunii aflată în crepuscul, cu motive preluate de la marele magician francez de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, nu au avut șansa de a se perpetua în opera vreunui alt artist român, așa cum nu au fost repetate nici măcar în opera lui Sava Henția, ulterior.
A participat la Războiul de Independență (1877-1878), timp în care a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război. Din acea perioadă au rămas desenele Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat. Alte desene au devenit ulterior compoziții executate în acuarelă și ulei, între care se remarcă lucrările Întâlnirea și Transport de provizii pe front. Ca și ceilalți pictori participanți la campania din 1877, Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea, el a avut rolul de a documenta scene de luptă și scene din viața oștenilor, în vederea pictării de compoziții istorice ulterioare. Cea mai importantă compoziție de război a lui Sava Henția este cea intitulată Lagărul, cunoscută și sub numele de Bivuac. Lucrarea este una din cele mai însemnate compoziții de acest gen, care s-au făcut în România în secolul al XIX-lea. Alte lucrări importante care l-au definit ca reporter de război au fost: În tabără, Gara de mărfuri, Cai la conovăț, Turc cu narghilea și Vânzători de covoare.
Tematica socială, prezentă și ea în opera artistului, se remarcă în tablourile în care pictorul a înfățișat oameni ai străzii, cerșetori și copii săraci. În plus, Sava Henția a realizat picturi din care transpare pitorescul iarmaroacelor și al îngrămădirilor comerciale rurale. Reprezentative sunt acuarela Bâlciu în Brebu, care este o îmbinare dintre peisajul cu valoare documentară al epocii și pitorescul scenei de gen, Vedere din Câmpina, Mahala din Herăstrău, O mahala din București și Târgul Moșilor.
Portretele au fost pentru Sava Henția una din direcțiile definitorii pe care a mers, în desfășurarea stilului realist pe care l-a practicat. După perioada în care a fost pictor corespondent al Războiului din 1877, Henția a pictat cu preponderență portrete, până la sfârșitul vieții. Se știe că el a debutat ca un bun portretist de factură realistă în reprezentarea omului, deziderat pe care nu l-a părăsit în întreaga sa carieră. După întoarcerea din Franța a făcut o serie de portrete, cu precădere cele din perioada 1877 - 1884, anume Femeia cu scrisoarea, portretul doctorului Marcovici, al generalului Carol Davila și cel mai reușit, al soției acestuia. D-na Davila este înfățișată în costum național cu o maramă de borangic care pune în evidență grația și feminitatea. Aceste portrete subliniază resursele pe care artistul le avea la îndemână, pentru a înfățișa personajele atât ca fizionomii cât și ca imagini purtătoare de stări sufletești.
A realizat peisaje și naturi moarte. Prin stilul său realist, Henția a fost pregătit pentru surprinderea realității tactile a lucrurilor, astfel că Natura moartă cu pești poate sta cu mare cinste alături de cele mai reușite creații ale lui Ion Andreescu. Genul naturilor moarte a rezultat în mod firesc, din pasiunea pe care artistul o avea pentru vânătoare și pescuit, sporturi care-i ofereau cu predilecție astfel de teme.
Datorită accentelor realiste ale operei sale, artistul a avut un succes relativ în timpul vieții. Pictura lui a fost considerată o reflexie a reproșului adus sistemului social de atunci, reproș care adesea avea caracter de satiră. Nu în ultimul rând, din cauza consumatorilor de artă care nu aveau un interes pentru forme diversificate în ce privește varietatea fără limită a artei, publicul nu a fost prea încântat de creațiile lui Sava Henția. Modelele uzitate de Nicolae Grigorescu au influențat puternic gustul în aprecierea lucrărilor unitare aflate în faza finală de execuție, ele fiind singurele care erau unanim acceptate. O pictură ca a lui Henția, mai puțin strălucită în retorica ei imediată, dar având calitatea de a fi mai adevărată și mai convingătoare, nu a fost înțeleasă. Ion Frunzetti a considerat că, posteritatea datorează artistului Sava Henția o repunere în valoare a creației sale, care a fost vitregită de către moda epocii în care a trăit, astfel că ea merită o așa zisă reabilitare. Posteritatea, în opinia biografului, trebuie să-i studieze opera și să i-o facă cunoscută prin simplul fapt că, realismul pictorului precum și marele interes pe care l-a manifestat Henția pentru înfățișarea oamenilor pot să-l definească drept un precursor.
Mai puțin spontan decât Grigorescu, atât în grafica pregătitoare a picturii, cât și în tablourile finite, Henția pare adeseori lipsit de brio și de eleganță în execuție... Operele sale, cu insistențe și căințe în așternerea liniei și tușei, cu reveniri, cu adaosuri câteodată penibile, vădesc caracterul doar mnemotehnic al notațiilor luate pe viu, care nu caută să fie opere în sine, ci simplu și real material documentar; dar surpriza noastră este mare, în ce privește nivelul realizărilor sale artistice, de fiecare dată când pictorul, pe loc sau mai târziu, își definitivează compozițiile. Ajuns să-și rotunjească viziunea, compunând în ulei pe pânze destul de reduse ca dimensiune scenele istorice la care asistă, pictorul echilibrează compozițional totul, fără să-și stăvilească tendința spre redarea mișcării și avântul mult mai vădit al execuției sale, puse la îndoială de desen. Mai elaborate, după o îndelungată triere a materialului înmagazinat, cu criterii de selecție a imaginilor ce se vădesc a fi opțiuni de ordin intelectual, mai curând decât de gust, Henția ne oferă deosebit de coerent, și ca viziune, și ca stil, câteva din cele mai importante și mai autentice opere reflectând realitatea războiului, din câte cunoaște pictura românească.|Ion Frunzetti: - Arta românească în secolul al XIX-lea, Editura Meridiane, București 1991, pag. 411-413}}
Există peste 13.800 de localități în România și 1.500 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.
