|
Mitropolia Proilaviei a fost o structură canonică a ortodoxiei, înființată la o dată necunoscută între 1540-1580, și care aparținea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Denumirea mitropoliei provine de la numele localității de reședință, Proilavia (alte variante Proilavu, Proilava, Proevlavia, Proevlavie, Proevlau sau Proevlaschii) , actualul oraș Brăila. Inițial, sediul mitropoliei a fost la Brăila, dar în decursul timpului s-a mutat la Ismail sau Silistra.
În conformitate cu Pravila cea Mare din 1652, Mitropolia Proilaviei ocupa locul 55 din 72 în ordinea canonică între mitropoliile supuse Patriarhiei Ecumenice, imediat după cel al Mitropoliei Dristrei (vechiul Durostorum), dar înaintea mitropoliilor Țării Românești și Moldovei, care ocupau ultimele două locuri.
La 1715, Patriarhul Ierusalimului, Hrisant Notara, în lucrarea sa Syntagmation precizează că mitropoliții Proilaviei ocupau locul 50, numindu-i „Ai Proilavului, al Tomarovului, prea onorabili.” Locul în ierarhie era unul destul de modest dacă avem în vedere că „din cele peste 550 de scaune episcopale sufragane, câte avea prin secolul VI Patriarhia de la Constantinopol, se ajunsese în secolele XVI-XVII abia la 60-70 și acelea în mare parte numai cu numele, căci titularii lor neavând cu ce trăi, porneau după milostenie prin celelalte țări creștine.” Oricum, faptul cel mai important era acela că mitropoliții Proilaviei erau membri de drept ai Sfântului Sinod de la Constantinopol.
Locul superior în ordinea canonică al mitropoliților Proilaviei față de mitropoliții Țării Românești și Moldovei, precum și atenția acordată de domnitorii țărilor române acestor mitropoliți, săraci, fără eparhie de multe ori, dar cu pretenții, a constituit una din cauzele principale ale relațiilor reci dintre aceste trei mitropolii.
„Mitropolia Proilaviei, care a durat atâtea secole a fost un cui străin înfipt în trupul bisericii române.” —Arhiereu dr. Venianim Pocitan, Istoria Mitropoliei Proilaviei
Mitropolia Proilaviei sau Brăilei s-a înființat la scurt timp după ocuparea orașului de către turci, și anume între 1540 și 1550. Evident, nu este exclus ca să fi existat și înainte de 1540 un for superior bisericesc de care să fi ascultat creștinii din raialele turcești, dar acest for n-a purtat în nici un caz numele Brăilei, fiindcă n-avea nici o rațiune să-l poarte. După cucerirea orașului însă, fixându-se (sau mutându-se) aci reședința noii mitropolii, din cauza situării sale centrale față de celelalte raiale, ea primit numele formei greco - slavizate a Brăilei, „ö Proilavon [ο Προιλαβον]”.
În decursul timpurilor, Mitropolia Proilaviei a avut o existență zbuciumată. Hotarele ei au suferit multe modificări ca urmare a deselor schimbări politice. Existența mitropoliei depindea de stăpânirea politică a teritoriilor pe care le păstorea. Când stăpânirea turcească era puternică, mitropolia funcționa, exercitându-și autoritatea canonică. Când această putere musulmană slăbea, mitropolia era desființată și teritoriile ei intrau sub administrația bisericească a chiriarhiilor rânduite de noua stăpânire politică.
Cele mai semnificative lovituri primite de Mitropolia Proilaviei au fost din partea Rusiei. Aceasta, din dorința de a îngloba sub ascultarea sa teritoriile aparținătoare de Mitropolia Proilaviei, a ignorat total canoanele ecumenice existente în privința desființării eparhiilor, folosindu-se de fiecare ocazie pentru ca această eparhie, supusă patriarhului din Constantinopol, să fie desființată.
În perioada sa de maximă expansiune, eparhia Mitropoliei Proilaviei era mare. Sub administrația și autoritatea sa se aflau toate regiunile supuse turcilor de pe țărmul stâng al Dunării: ocolul Brăilei, Basarabia sudică sau Bugeacul tătărăsc, în care intrau Renii (sau Tomarova) Ismailul, Leova, Cetatea Albă, Tighina (sau Benderul), Căușanii cu toate satele din împrejurimi, malurile drept și stâng ale Nistrului cu regiunea dintre Nistru și Bug (care pe atunci se numea „Ucraina Hanului” sau Edisan) până ce se pierdea în stepele Ucrainei, și după 1757 ținutul Hotinului. Întinderea Proilaviei poate fi asemănată numai cu întinderea eparhiilor rusești din secolul al XVII-lea, care aveau de la 14.000 - 20.000 verste.
Acesta era și motivul pentru care unii ierarhi ai Proilaviei se intitulau Mitropoliți ai Proilaviei, Tomarovei (Renilor), Hotinului, al întregului țărm al Dunării, al Nistrului și al întregii Ucraine a Hanului.
Rușii au ocupat în patru rânduri Principatele Române, în timpul fiecărei ocupații având grijă ca Mitropolia Proilaviei să mai piardă din teritoriile aflate sub jurisdicție canonică, o desființare lentă desăvârșită practic prin dispozițiile Tratatului de la Adrianopol din 1828, chiar dacă ea a fost desființata în mod formal abia în ianuarie 1840.
|
