|
Migrena este o afecțiune cronică ce se caracterizează prin cefalee recurentă, de intensitate moderată spre severă, adesea asociată cu o serie de simptome ale sistemului nervos autonom. Termenul provine din greacă de la ἡμικρανία („hemikrania”), „durere într-o parte a capului”, de la ἡμι- („hemi-”), „jumătate” și κρανίον („kranion”), „craniu”.
În mod tipic, migrenele sunt unilaterale (afectează doar o jumătate a capului) și au un caracter pulsatil, cu o durată cuprinsă între 2 și 72 de ore. Simptomele asociate pot include greață, vărsături, fotofobie (hipersensibilitate a ochilor la lumină), fonofobie (sensibilitate exagerată a auzului), durerea fiind în general agravată de activitățile fizice. Până la o treime din pacienți percep o aură: o tulburare trecătoare de natură vizuală, senzitivă, lingvistică sau motorie, care semnalează că în curând se va instala cefaleea.
Se consideră că migrenele sunt determinate de un amestec de factori genetici și de mediu. Aproximativ două treimi din cazuri sunt determinate de predispoziții ereditare. Fluctuațiile hormonale pot avea, de asemenea, un rol: migrena afectează un număr ușor mai ridicat de băieți decât de fete înainte de pubertate, însă în cazul adulților este de două-trei ori mai frecventă la femei decât la bărbați. De obicei, tendința de apariție a migrenelor scade în timpul sarcinii. Mecanismele migrenei nu sunt cunoscute cu exactitate. Totuși, migrena este considerată o boală neurovasculară. Teoria primară se referă la o sensibilitate sporită a cortexului cerebral și controlul anormal al neuronilor durerii în nucleul trigeminal al trunchiului cerebral.
În tratarea inițială a migrenei, se recomandă analgezice simple, cum sunt ibuprofenul și paracetamolul împotriva durerii de cap, antiemetice împotriva vărsăturilor și evitarea factorilor declanșatori. În cazul în care analgezicele simple nu sunt eficiente, se pot prescrie agenți specifici cum sunt triptanii sau ergotaminele. Peste 10% din populația globală suferă de migrenă la un moment dat în decursul vieții.
|
