|
Distrugerea instalațiilor industriale petroliere din sudul României în 1916 a reprezentat o acțiune de incendiere și ruinare, după un plan sistematic, în lunile noiembrie și decembrie 1916, a capacităților de producție și exploatare din domeniul industriei petrolului din județele Prahova, Dâmbovița și Buzău, ca urmare al eșecului Armatei României de a apăra Muntenia în fața înaintării trupelor Puterilor Centrale. În același timp, au fost distruse și stocuri de 827.000 de tone de petrol și derivate de petrol.
Această distrugere s-a efectuat cu acordul liderilor politici și militari ai Regatului României la cererea guvernului Marii Britanii, care a fost susținut în acest demers de către celelalte guverne aliate și a survenit după ce anterior cu peste 1 lună, în Dobrogea o cantitate semnificativă de petrol și derivate petroliere românești a fost capturată de inamic intactă, la Constanța. Conducerea acțiunii a revenit ofițerului englez John Norton-Griffiths.[A]
Sabotarea instalațiilor petroliere românești a reprezentat unul dintre cele mai importante acte economice ale Primului Război Mondial. Această acțiune a făcut parte dintre deciziile dureroase și demotivante pentru societatea românească asumate de liderii politici și militari români în timpul Primului Război Mondial, alături de abandonarea capitalei, de retragerea în Moldova și de expedierea Tezaurului Băncii Naționale a României la Moscova.
În același timp evenimentul – care a lipsit Puterile Centrale timp de cinci luni de accesul la resursele petroliere românești, ar putea fi caracterizat drept primul și cel mai mare dezastru ecologic din arealul românesc în timpul secolului XX.
Deși Marea Britanie dăduse anterior repetate asigurări companiilor particulare și statului român că va compensa financiar pierderile rezultate din acțiunea respectivă de distrugere, după sfârșitul războiului plățile în cauză nu au mai fost onorate de către statul englez. Aceasta s-a întâmplat ca efect al invocării de către britanici a necesității compensării datoriilor de război făcute de România. Această experiență a făcut ca România să fie extrem de precaută în ce privește acceptarea unor propuneri similare făcute de autoritățile anglo-franceze în perioada 1939-1940.
| 
