Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Articole de calitate
Conținut recomandat

The Cat and the Canary (română Pisica și canarul) este un film horror mut american din 1927, adaptare a comediei negre scrise de dramaturgul John Willard. Filmul a fost realizat de regizorul Paul Leni, adept al expresionismului german și îi are în rolurile principale pe Laura Le Plante, Forrest Stanley și Creighton Hale. Povestea se desfășoară în jurul citirii testamentului unui bogătaș, la 20 de ani de la moartea sa. Annabelle West (Laura Le Plante) este declarată moștenitoarea averii la ora 12 noaptea, spre dezamăgirea celorlalte rude; din acel moment, lucruri neobișnuite încep să se întâmple în casă, spre neliniștea musafirilor. În același timp, află de evadarea unui bolnav psihic de la un azil din apropiere, poreclit „the Cat” (română Pisica) după modul în care își ucide victimele.

The Cat and the Canary face parte dintr-un gen de comedii horror inspirate de piesele de teatru din Broadway-ul anilor 1920. Adaptarea lui Paul Leni după piesa lui Willard a amestecat expresionismul cu umorul, un stil ce l-a făcut pe acesta cunoscut, fiind recunoscut de critici ca fiind unic. Acesta a influențat puternic mai multe filme horror realizate între anii 1930 - 1950. The Cat and the Canary a fost de asemenea una din primele producții horror create de Universal Pictures, fiind considerată „piatra de temelie a școlii de horror Universal”.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
9 mai: Ziua Europei în Uniunea Europeană • Ziua Victoriei în diferite țări din Europa de Est (1945)
Robert Schuman

Alte aniversări: 8 mai9 mai10 mai

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.

Wikipedia Română în subiecte
Științe aplicate · Fizică · Chimie · Astronomie · Oameni de știință · Geometrie · Algebră · Matematicieni
Transport · Mașini · Inginerie · Telecomunicații · Informatică și Electronică · Nanotehnologie · Agricultură · Spațiu · Tehnologie militară
Corpul uman · Boli · Psihologie · Nutriție · Genetică · Tratamente · Urgențe medicale

Viață · Biologie · Microbiologie · Plante · Nevertebrate · Cordate · Pești · Amfibieni · Reptile · Păsări · Mamifere

Geologie · Ecologie · Țări · Hărți · Orașe · Mări și oceane · Dealuri · Râuri · Insule · Vreme și climă · Expediții
Societate · Cultură · Sociologie · Antropologie · Politologie · Guvern · Drept · Politică · Justiție · Educație · Armată
Economie · Industrie · Afaceri · Bănci

Filozofie religioasă · Teism · Ateism · Creștinism · Iudaism · Hinduism · Budism · Islam

Lingvistică · Familii de limbi · Limbi antice · Limbi dispărute · Gramatică · Scriere · Poezie · Romane · Literatură fantastică · Literatură română
Arhitectură · Sculptură · Muzică · Dans · Pictură · Fotografie · Film
Competiții sportive · Fotbal · Tenis · Baschet · Handbal · Divertisment

Cronologie · Istorie · Civilizații · Popoare antice · Arheologie · Război · Actualități

Femei după ocupație · Violența împotriva femeilor · Femei în știință · Filozofi · Scriitoare · Romanciere · Laureate ale Premiului Nobel
Scriitori · Oameni de știință · Matematicieni · Cântăreți · Actori · Politicieni · Sportivi
Uniunea Europeană · Țări · Geografie · Politică · Educație · Economie · Istorie · Mediu înconjurător · Limbi · Cultură · Societate · Europeni · Demografie · Sport

Guvernul · Geografie · Economie · Educație · Politică · Mediu înconjurător · Cultură · Istorie · Români · Armată · Sport

Alte proiecte
Wikipedia este unul din proiectele cu conținut liber și gratuit coordonate de Fundația Wikimedia, din care fac parte și:
Wikisursă
Bibliotecă liberă
Wikționar
Dicționar liber
Wikivoyage
Ghiduri de călătorie libere
Wikicitat
Citate și proverbe
Wikimanuale
Manuale și ghiduri libere
Wikiștiri
Sursă de știri
Wikidata
Bază de date cu informații
Commons
Resurse media partajate
Meta-Wiki
Coordonarea tuturor proiectelor
MediaWiki
Software-ul pe care rulează proiectele
Wikispecii
Director de specii
Wikiversitate
Cursuri pentru studenți