- Asupra raportului Președintelui Consiliului Nostru de Miniștri sub No. 2171 din 1918,
Luând act de hotarârea unanima a Adunarii Nationale din Alba Iulia,
AM DECRETAT ȘI DECRETĂM:
Art. I. Ținuturile cuprinse în hotarârea Adunarii Naționale din Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt și rămân de-a pururea unite cu Regatul României.
Art. II. Președintele Consiliului nostru de Miniștri este însarcinat cu aducerea la îndeplinire a decretului-lege de față.
Dat în București la 11 decembrie 1918
Ferdinand I
- ...după Unirea de la 1918, care este de departe cea mai mare realizare, a urmat introducerea regimului românesc în Transilvania. Acela a fost un moment crucial, când 80% din funcționarii vechiului regim austro-ungar au refuzat jurământul de fidelitate.
Resortul justiției
Ordonanță referitoare la judecătorii, advocați, notari publici
Art. 4, Alin. 2
- Jur pe atotștiutorul Dumnezeu de a fi credincios Regelui Ferdinand I și Statului Român, de a respecta cu sfințenie legile Țării și decretele, ordonanțele Consiliului Dirigent, și de a îndeplini cu onoare, conștiință și nepărtinire funcțiunile ce îmi sunt încredinațate și a păstra secretul oficios. Așa să 'mi ajute Dumenezeu.
Sibiiu, 6/19 februarie 1919
Impunerea prestării de către funcționari a jurământului de fidelitate față de statul român în teritoriile aflate sub administrația Consiliului Dirigent în intervalul 1918-1920 a reprezentat o exprimare a deciziei Regatului României (al cărui mandatar era Consiliul Dirigent) de a-și exercita dreptul de suveranitate națională, în baza Declarației de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 și a decretului-lege de recunoaștere a Unirii din 11 decembrie 1918.
Aceasta a implicat însă în același timp, apariția unei perioade de disfuncționalitate în ceea ce privește funcționarea administrației românești în arealul transilvănean, în primii ani după unirea Transilvaniei cu România. Aceasta s-a datorat atât stării de război în care se găsea Transilvania în anul 1919, precum și incertitudinii unora cu privire la soarta regiunii, cât și deciziei guvernului Ungariei de a interzice funcționarilor locali să depună jurământ de fidelitate statului român și lipsei de înlocuitori pentru cei care nu acceptau să presteze un astfel de jurământ noului stat, care preluase administrarea teritoriului aflat în cauză.
Această epocă de disfuncționalitate a fost încheiată parțial după semnarea Tratatului de la Trianon, la data de 4 iunie 1920. Prin decizia Consiliului de Miniștri Nr. 1674 din 27 iunie 1920, s‐a acordat un termen de o lună pentru depunerea jurământului și unul de un an pentru cunoașterea limbii române.
„Dl. Filodor mi-a spus [...] că necazul este că România nu are încă format personalul administrativ în număr suficient de mare. Din punct de vedere administrativ, România este un stat foarte tânăr, și chiar Vechiul Regat [este un stat tânăr], și când au avut de administrat o suprafață mai mare s-au confruntat cu lipsa considerabilă a administratorilor potriviți.”
|
