|
François Villon, alias François de Montcorbier, Des Logos sau Des Loges a adoptat numele Villon, după cel al protectorului și tutorelui său, Guillaume de Villon, profesor de drept canonic la Sorbona și capelan la biserica Saint-Benoît-le-Bétourné; (n. 1431, Paris totuși, în lipsa unui document care să certifice data exactă a nașterii, mențiunea din această lucrare trebuie luată ca o ipoteză și ca o posibilă greșeală de tipar, deoarece diferența de dată dintre cele două stiluri în secolul al XV-lea era de nouă zile și nu de un an și nouăsprezece zile}} – dispărut în ianuarie 1463) a fost unul dintre marii poeți ai Franței Evului Mediu. A absolvit Universitatea Sorbona - care, la vremea respectivă, era o academie ecleziastică de rit catolic - ca Bacalaureat (B.A.) și Maestru (M.A.) al Facultății de Arte, în 1452, la vârsta de 21 de ani.
Nu sunt cunoscute nici un fel de date despre viața și activitatea sa în perioada 1452-1455. În 1455, la vârsta de 24 de ani, în cursul unei altercații la o petrecere, îl lovește mortal pe un alt preot care va deceda o săptămână mai târziu. Deși Villon va susține ulterior că a acționat în legitimă apărare, pentru a evita să fie prins și judecat a fugit din Paris, unde a revenit în anul următor, amnistiat în ianuarie 1456 de către regele Carol al VII-lea. La sfârșitul aceluiași an, în ajunul Anului Nou este arestat, în urma unui denunț sub tortură, pentru participarea la jefuirea capelei colegiului Navara. Întemnițat la Châtelet a evadat, părăsind din nou Parisul, pentru o perioadă de șase ani de vagabondaj.
Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon a găsit adăpost la Blois, la curtea „prințului-poet”, ducele Charles d'Orléans care i-a acordat protecția sa și i-a introdus trei dintre balade într-un manuscris de opere proprii. Firea de rebel a lui Villon nu s-a adaptat la comoda viață de la curte, făcându-l ca în 1461 să părăsească traiul tihnit de aici în căutarea aventurii.
Prins după ce s-a alăturat bandei coquillarzilor, Villon a fost închis la închisoarea Château de Meung-sur-Loire, de unde a fost grațiat de regele Louis XI.
Revenit la Paris, spre sfârșitul lui noiembrie 1462, poetul s-a văzut amestecat, deși fără a avea un rol activ, într-o altercație de stradă în urma căreia a fost arestat, judecat și condamnat la moarte prin spânzurare. În urma apelului, Curtea Supremă pariziană ("Le Parlement de Paris") i-a comutat pedeapsa la expulzarea din Paris pe o perioadă de zece ani. La vârsta de 32 de ani (1463) François Villon a părăsit orașul și a dispărut definitiv.
Cu primele sale versuri Villon a cunoscut o celebritate imediată. Semincerul și Testamentul, operele sale de căpătâi au fost publicate pentru prima dată în 1489 - la 26 de ani de la dispariția sa - urmată de alte 34 de ediții până la mijlocul secolului XVI. De la primele apariții s-a născut „legenda Villon”, cu diferite fațete conform diferitelor epoci: farsor, escroc sau poet blestemat.
Operele sale nu sunt ușor de descifrat fără note și explicații. Limbajul folosit de el ne este greu accesibil. Aluziile la Parisul epocii sale, arta sa de a folosi sensurile duble și antifraza fac adesea textele sale dificil de înțeles, chiar dacă exegezele contemporane au reușit să facă lumină în destul de multe dintre aspectele obscure ale vieții și operei sale.
|
