Huni: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioară
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Fără descriere a modificării
Revenit la versiunea 15914724 a lui Gdaniel111. (TW)
Etichetă: Anulare
 
(Nu s-au afișat 109 versiuni intermediare efectuate de alți 59 de utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Infocaseta Țară
'''Hunii''' sunt un popor nomad de origine turanică. Se presupune că zona primară de locuire a acestui popor a fost [[China]] sau teritoriile de nord învecinate cu aceasta. Hunii par să fie identici cu triburile amintite de izvoarele chineze între secolele IV a. Chr. şi I. d. Chr. sub numele [[Hiung-nu]], care au întemeiat imperiul de mare extindere omonim. Hunii par să fi fost înrudiţi, sub aspect antropologic şi lingvistic, cu [[mongolii]], ipoteză care nu a putut fi însă complet verificată până în prezent.
|conventional_long_name = The Huns
|common_name = Huns
|government_type = [[Tribe|Tribal]] [[Confederation]]
|event_start = Conquest of the [[Alans]] and [[Goths]]
|year_start = 370s
|event_end = [[Dengizich]], son of Attila, dies
|year_end = 469
|image_map = File:Huns450.png
|image_map_caption = Territory under Hunnic control circa 450 AD
|common_languages = [[Hunnic language|Hunnic]]<br />[[Gothic language|Gothic]]<br />Various tribal languages
|leader1 = [[Balamber]]?
|year_leader1 = 370s?
|title_leader = [[List of Hunnic rulers|King or chief]]
|leader2=Kursich and Basich
|year_leader2=c. 395-?
|leader3= [[Uldin]]
|year_leader3=c. 400–409
|leader4=[[Charaton]]
|year_leader4=c. 412-?
|leader5=[[Octar]] and [[Rugila]]
|year_leader5=c. 420s–430
|leader6=[[Rugila]]
|year_leader6=430–435
|leader7 = [[Attila]] and [[Bleda]]|year_leader7 = 435–445|leader8 = Attila|year_leader8 = 445–453|leader9 = [[Dengizich]] and [[Ernak]] |year_leader9 = 453–469| |leader10 = [[Ernak]] |year_leader10= 469-? |capital = |event1 = [[Attila]] and [[Bleda]] become co-rulers of the united tribes|event2 = Death of Bleda, Attila becomes sole ruler|event3 = [[Battle of the Catalaunian Plains]]|event4 = Invasion of northern Italy|event5 = [[Battle of Nedao]]|date_event1 = 437|date_event2 = 445|date_event3 = 451|date_event4 = 452|date_event5 = 454|event_pre = Huns appear north-west of the [[Caspian Sea]]|date_pre = pre 370s
|demonym=|area_km2=|area_rank=|GDP_PPP=|GDP_PPP_year=|HDI=|HDI_year=|today=}}
[[Fișier:Hunnenwanderung.png|200px|thumb|right|Pătrunderea hunilor în Europa]]
'''Hunii''' au fost un [[popor nomad]] de origine turcică, probabil și uralică. Alte surse istorice și științifice{{Sfn|de la Vaissière|2015|p=175, 180}} le atribuie origini mongolice cu proveniențe milenare din estul actualului stat Kazahstan, având legături de sânge cu triburile tătărești. Adesea însă au fost confundați cu [[alani]]i, care au fost incluși în confederațiile tribale hune (din care au făcut parte și câteva popoare germanice, între care [[gepizi]]i). Se presupune că zona primară de locuire a acestui popor, compus probabil dintr-o uniune de triburi altaice, a fost [[China]] sau teritoriile nordice vecine. Această populație pare să fi fost identică cu triburile menționate între secolele IV î.Hr. și I d.Hr. de izvoarele chineze sub numele [[Xiongnu|Hsiung-nu]]. Aceste triburi au întemeiat imperiul omonim de mare extindere, primul mare han cunoscut (exclusiv din surse chineze) fiind [[Mao-tun]] (Mao-dun, Motun; pe turcește Mete han), care a domnit după anul 209 î.Hr.<ref>Nicola Di Cosmo, ''Ancient China and Its Enemies'', Cambridge, 2002</ref>


[[Fișier:Checa-HunCharge.jpg|250px|thumb|right|Invazia hunilor în Italia]]
În jurul anului 370 d. Chr. hunii traversează [[Volga]] îi alungă pe [[alani]] şi se stabilesc temporar pe teritoriile de pe [[Volga Inferioară]]. În anul 375, hunii distrug regatul [[goţilor de răsărit]] - [[ostrogoţilor]] condus de [[Ermanarich]], iar în anii 376/77 inving şi trupele regelui [[goţilor de vest]] - [[vizigoţi]] [[Athanaric]]. Timp de câteva decenii hunii s-au rezumat la incursiuni de pradă în zonele învecinate, trupele hune fiind evocate în anul 395 în Caucaz dar şi la [[Dunărea de Jos]].


În jurul anului [[370]], sub hanul [[Balamir]] (Balamber) încetează invaziile asiatice, trec [[Volga]], distrug formațiunea statală a [[alani]]lor și se stabilesc temporar pe teritoriile de la [[Volga Inferioară]]. În [[375]], hunii distrug formațiunea statală a regelui [[ostrogoți|ostrogot]] [[Ermanaric]], iar în anii [[376]]-[[377]] înfrâng și oștile regelui [[vizigoți|vizigot]] [[Athanaric]].
⚫
Câţiva ani mai târziu, în anul 400 hunii conduşi de [[Uldin]] reapar la Dunărea de Jos, traversează fluviul şi se implică de partea romanilor în luptele cu goţii lui Gainas, stabiliţi în anul 376, cu asentimentul împăratului [[Valens]] (364-378), în [[Peninsula Balcanică]]. Hunii sunt din nou evocaţi în anul 402, de data aceasta pe [[Oder]] şi [[Weichsel]], unde atacă [[tribul germanic]] al [[burgunzilor]]. În anul 407 trec prin foc şi sabie părţi din [[Galia]].


Timp de câteva decenii incursiunile de pradă ale hunilor s-au limitat la zonele învecinate, potrivit unor consemnări din [[395]]: în [[Caucaz]] și la [[Dunărea de Jos]]. Însă și-au extins, treptat, sfera de invazie spre vest, dincolo de [[Munții Carpați]], până în Câmpia Panoniei.
⚫
Concomitent cu începutul guvernării lui [[Teodosius]] (408-450), [[Imperiul Roman de Răsărit]] devine ţinta favorită a atacurilor hoardelor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 în zona Dunării de Jos, ocazie cu care este atacată şi ocupată fortificaţia [[Castra Martis]]. În schimbul unei importante sume de bani, solicitată de huni, Theodosius încheie în anul 412 pacea cu chanul [[Karaton]]. Un nou atac hunic are loc în anul 424, ocazie cu care sunt pustiite părţi importante din Tracia.


⚫
Câțiva ani mai târziu, în anul [[400]] hunii conduși de [[Uldin]] reapar la Dunărea de Jos, traversează fluviul și se implică de partea romanilor în luptele cu goții lui Gainas, stabiliți în anul 376, cu asentimentul împăratului [[Valens]] (364-378), în [[Peninsula Balcanică]]. Hunii sunt din nou evocați în anul [[402]], pe [[Oder]] și [[Vistula]], unde atacă [[trib]]ul [[Popoarele germanice|germanic]] al [[burgunzi]]lor. În anul [[407]] trec prin foc și sabie regiuni din [[Galia]].
În anul 424, în timpul chanului [[Rua]], centrul de putere al hunilor a fost transferat în [[Panonia]].

⚫
Concomitent cu începutul guvernării lui [[Teodosiu I|Theodossius cel Mare]] ([[408]]-[[450]]), [[Imperiul Roman de Est]] devine ținta favorită a atacurilor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 la Dunărea de Jos, cu care ocazie este atacată și ocupată fortificația [[Castra Martis]]. În schimbul unui tribut în bani, cerut de huni, Theodossius încheie în anul [[412]] pacea cu hanul [[Karaton]]. Un nou atac hunic are loc în [[424]], când sunt pustiite ținuturi importante din [[Tracia]].

În anul [[424]], în timpul hanului [[Rua]] (Ruga, Rugila), centrul de putere al hunilor s-a mutat în [[Pannonia]], în apropierea Dunării dupa mai multe lupte purtate cu triburile bastinase de daci iazigi si anarti . Dominația asupra Pannoniei a fost recunoscută hunilor printr-un tratat încheiat cu [[Flavius Aetius]] probabil în anul [[434]]. Atacurile hunilor împotriva Imperiului Roman răsăritean sunt oprite temporar prin încheierea păcii între părți, în anul [[435]] pe malul nordic al Dunării, la [[Castra Constantia]]. Ecoul marii înfrângeri provocată de huni [[burgunzi]]lor în anul [[437]] s-a perpetuat posterității în celebrul [[Cântecul Nibelungilor|Cântec al Nibelungilor]]. Începând din [[441]] și, mai ales, după [[445]]-[[446]], conducerea hanatului hunilor a fost preluată treptat de [[Attila]] în detrimentul fratelui său, hanul [[Bleda]] (Buda).

== Referințe ==
<references />

== Bibliografie ==
* István Bóna, « ''Les Huns, le grand empire barbare d’Europe IVe-Ve siècles'' », Éditions Errance, 2002
* Bóna István, ''A hunok és nagykirályaik'', Budapest, 1993
* Németh Gyula (szerk.), ''Attila és hunjai'', Budapest, 1940 (reprint: Budapest 1986)
* M. Alram, "Alchon und Nēzak. Zur Geschichte der iranischen Hunnen in Mittelasien", in La Persia e l’Asia Centrale da Alessandro Magno al X secolo, (Atti dei Conveigni Lincei, 127), Roma, 1996, pp.&nbsp;519–554.
* P. Daffinà, "Chih-chih Shan-Yü", Rivista degli Studi Orientali, 1969, XLIV-3, pp.&nbsp;199–232.
* P. Daffinà, "Stato presente e prospettive della quetione unnica", in S. Blason Scarel (ed.) Attila. Flagellum dei?, Roma, 1994, pp.&nbsp;5–17.
* K. Enoki, « Sogdiana and the Hsiungnu », Central Asiatic Journal, 1, 1955, pp.&nbsp;43–62.
* M. Erdy, "An Overview of the Xiongnu Type Cauldron Finds of Eurasia in Three Media, with Historical Observations", in B. Genito (dir.), Archaeology of the steppes, Napoli, 1994, pp.&nbsp;379–438
* R. Göbl, Dokumente zur Geschichte der iranischen Hunnen in Baktrien und Indien, 4 vol., Wiesbaden, 1967.
* P. Golden, An Introduction to the History of the Turkic Peoples, (Turcologica, 9), Wiesbaden, 1992.
* F. Grenet, "Les 'Huns' dans les documents sogdiens du mont Mugh (avec un appendice par N. Sims Williams)", Études Irano-aryennes offertes à Gilbert Lazard, (Cahier de Studia Iranica, 7), 1989, pp.&nbsp;165–184.
* W. B. Henning, "The Date of the Sogdian Ancient Letters", Bulletin of the School of Oriental and African Studies, XII3/4, 1948, pp.&nbsp;601–615.
* {{cite book|last=de la Vaissière|first=Étienne|title=The Cambridge Companion to the Age of Attila|publisher=Cambridge University Press|year=2015|isbn=978-1-107-63388-9|editor-last=Maas|editor-first=Michael|pages=175–192|chapter=The Steppe World and the Rise of the Huns|author-link=Étienne de la Vaissière}}
* E. de La Vaissière, Histoire des marchands sogdiens, (Mémoires de l’IHEC, 32), Paris, 2004.
* E. de La Vaissière, Huns et Xiongnu, Central Asiatic Journal, 2005.
* O. Maenchen-Helfen, "Pseudo-Huns", Central Asiatic Journal, 1, 1955 pp.&nbsp;101–6.
* O. Maenchen-Helfen, "Archaistic Names of the Hiung-nu", Central Asiatic Journal, 6, 1961, pp.&nbsp;249–261.
* O. Maenchen-Helfen, The World of the Huns. Studies in Their History and Culture, Berkeley, 1973.
* Ying-Shih Yü, "The Hsiung-nu", in D. Sinor (ed.), Cambridge History of Early Inner Asia, Cambridge, 1990, pp.&nbsp;118–149.

== Vezi și ==
* [[Nomazi]]
* [[Popoare turcice]]
* [[Limba turcă]]
* [[Turci]]
* [[Uiguri]]
* [[Bulgari]] ([[Protobulgari]])
* [[Ciuvași]]
* [[Xiongnu]]
* [[Avari]]
* [[Maghiari]]
* [[Cavalerie]]

== Legături externe ==
* [http://www.descopera.ro/cultura/4532519-hunii-nomazii-care-au-umilit-roma Hunii – Nomazii care au umilit Roma], 12 iunie 2009, Nicu Parlog, ''Descoperă''

{{Hunii}}
{{Control de autoritate}}

[[Categorie:Antichitate târzie]]
[[Categorie:Popoare migratoare]]
[[Categorie:Huni| ]]
[[Categorie:Eponime ale asteroizilor]]

Versiunea curentă din 5 noiembrie 2023 19:34

Huni
Guvernare
CapitalaModificați la Wikidata
Economie
PIB (PPC) 
PIB (nominal) 
Coduri și identificatori
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Pătrunderea hunilor în Europa

Hunii au fost un popor nomad de origine turcică, probabil și uralică. Alte surse istorice și științifice[1] le atribuie origini mongolice cu proveniențe milenare din estul actualului stat Kazahstan, având legături de sânge cu triburile tătărești. Adesea însă au fost confundați cu alanii, care au fost incluși în confederațiile tribale hune (din care au făcut parte și câteva popoare germanice, între care gepizii). Se presupune că zona primară de locuire a acestui popor, compus probabil dintr-o uniune de triburi altaice, a fost China sau teritoriile nordice vecine. Această populație pare să fi fost identică cu triburile menționate între secolele IV î.Hr. și I d.Hr. de izvoarele chineze sub numele Hsiung-nu. Aceste triburi au întemeiat imperiul omonim de mare extindere, primul mare han cunoscut (exclusiv din surse chineze) fiind Mao-tun (Mao-dun, Motun; pe turcește Mete han), care a domnit după anul 209 î.Hr.[2]

Invazia hunilor în Italia

În jurul anului 370, sub hanul Balamir (Balamber) încetează invaziile asiatice, trec Volga, distrug formațiunea statală a alanilor și se stabilesc temporar pe teritoriile de la Volga Inferioară. În 375, hunii distrug formațiunea statală a regelui ostrogot Ermanaric, iar în anii 376-377 înfrâng și oștile regelui vizigot Athanaric.

Timp de câteva decenii incursiunile de pradă ale hunilor s-au limitat la zonele învecinate, potrivit unor consemnări din 395: în Caucaz și la Dunărea de Jos. Însă și-au extins, treptat, sfera de invazie spre vest, dincolo de Munții Carpați, până în Câmpia Panoniei.

Câțiva ani mai târziu, în anul 400 hunii conduși de Uldin reapar la Dunărea de Jos, traversează fluviul și se implică de partea romanilor în luptele cu goții lui Gainas, stabiliți în anul 376, cu asentimentul împăratului Valens (364-378), în Peninsula Balcanică. Hunii sunt din nou evocați în anul 402, pe Oder și Vistula, unde atacă tribul germanic al burgunzilor. În anul 407 trec prin foc și sabie regiuni din Galia.

Concomitent cu începutul guvernării lui Theodossius cel Mare (408-450), Imperiul Roman de Est devine ținta favorită a atacurilor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 la Dunărea de Jos, cu care ocazie este atacată și ocupată fortificația Castra Martis. În schimbul unui tribut în bani, cerut de huni, Theodossius încheie în anul 412 pacea cu hanul Karaton. Un nou atac hunic are loc în 424, când sunt pustiite ținuturi importante din Tracia.

În anul 424, în timpul hanului Rua (Ruga, Rugila), centrul de putere al hunilor s-a mutat în Pannonia, în apropierea Dunării dupa mai multe lupte purtate cu triburile bastinase de daci iazigi si anarti . Dominația asupra Pannoniei a fost recunoscută hunilor printr-un tratat încheiat cu Flavius Aetius probabil în anul 434. Atacurile hunilor împotriva Imperiului Roman răsăritean sunt oprite temporar prin încheierea păcii între părți, în anul 435 pe malul nordic al Dunării, la Castra Constantia. Ecoul marii înfrângeri provocată de huni burgunzilor în anul 437 s-a perpetuat posterității în celebrul Cântec al Nibelungilor. Începând din 441 și, mai ales, după 445-446, conducerea hanatului hunilor a fost preluată treptat de Attila în detrimentul fratelui său, hanul Bleda (Buda).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ de la Vaissière 2015, p. 175, 180.
  2. ^ Nicola Di Cosmo, Ancient China and Its Enemies, Cambridge, 2002

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • István Bóna, « Les Huns, le grand empire barbare d’Europe IVe-Ve siècles », Éditions Errance, 2002
  • Bóna István, A hunok és nagykirályaik, Budapest, 1993
  • Németh Gyula (szerk.), Attila és hunjai, Budapest, 1940 (reprint: Budapest 1986)
  • M. Alram, "Alchon und Nēzak. Zur Geschichte der iranischen Hunnen in Mittelasien", in La Persia e l’Asia Centrale da Alessandro Magno al X secolo, (Atti dei Conveigni Lincei, 127), Roma, 1996, pp. 519–554.
  • P. Daffinà, "Chih-chih Shan-Yü", Rivista degli Studi Orientali, 1969, XLIV-3, pp. 199–232.
  • P. Daffinà, "Stato presente e prospettive della quetione unnica", in S. Blason Scarel (ed.) Attila. Flagellum dei?, Roma, 1994, pp. 5–17.
  • K. Enoki, « Sogdiana and the Hsiungnu », Central Asiatic Journal, 1, 1955, pp. 43–62.
  • M. Erdy, "An Overview of the Xiongnu Type Cauldron Finds of Eurasia in Three Media, with Historical Observations", in B. Genito (dir.), Archaeology of the steppes, Napoli, 1994, pp. 379–438
  • R. Göbl, Dokumente zur Geschichte der iranischen Hunnen in Baktrien und Indien, 4 vol., Wiesbaden, 1967.
  • P. Golden, An Introduction to the History of the Turkic Peoples, (Turcologica, 9), Wiesbaden, 1992.
  • F. Grenet, "Les 'Huns' dans les documents sogdiens du mont Mugh (avec un appendice par N. Sims Williams)", Études Irano-aryennes offertes à Gilbert Lazard, (Cahier de Studia Iranica, 7), 1989, pp. 165–184.
  • W. B. Henning, "The Date of the Sogdian Ancient Letters", Bulletin of the School of Oriental and African Studies, XII3/4, 1948, pp. 601–615.
  • de la Vaissière, Étienne (). „The Steppe World and the Rise of the Huns”. În Maas, Michael. The Cambridge Companion to the Age of Attila. Cambridge University Press. pp. 175–192. ISBN 978-1-107-63388-9. 
  • E. de La Vaissière, Histoire des marchands sogdiens, (Mémoires de l’IHEC, 32), Paris, 2004.
  • E. de La Vaissière, Huns et Xiongnu, Central Asiatic Journal, 2005.
  • O. Maenchen-Helfen, "Pseudo-Huns", Central Asiatic Journal, 1, 1955 pp. 101–6.
  • O. Maenchen-Helfen, "Archaistic Names of the Hiung-nu", Central Asiatic Journal, 6, 1961, pp. 249–261.
  • O. Maenchen-Helfen, The World of the Huns. Studies in Their History and Culture, Berkeley, 1973.
  • Ying-Shih Yü, "The Hsiung-nu", in D. Sinor (ed.), Cambridge History of Early Inner Asia, Cambridge, 1990, pp. 118–149.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Huni&oldid=15916554