Cifră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prin termenul cifră se înţelege fiecare din caracterele grafice ce servesc la reprezentarea în scris a numerelor. Impropriu, termenul cifră este folosit destul de des ca sinonim pentru număr.

Exemple de cifre:

  • cifre zecimale (sau cifre arabe) : 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  ;
  • cifre indiene (devanagari): ०, १, २, ३, ४, ५, ६, ७, ८, ९
  • cifre arabe (moderne) : ٩ ٨ ٧ ٦ ٥ ٤ ٣ ٢ ١ ٠
  • cifre romane: I (1), V (5), X (10), C (100), D (500), M (1000) ;
  • cifre binare : 0 , 1  ;
  • cifre hexazecimale : 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E, F;
  • cifre în baza 32: 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E, F, G, H, I,J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V ;


Există mai multe sisteme de numeraţie, fiecare având asociat un set de cifre format din două sau mai multe caractere grafice. În mod uzual, pentru sistemele cele mai folosite astăzi, numărul cifrelor dintru-un astfel de set variază de la două (sistemul binar) la şaisprezece (sistemul hexazecimal).

În sistemele de numeraţie poziţionale, setul de cifre poartă numele de baza sistemului de numeraţie. Numărul cifrelor folosite într-un astfel de sistem determină numele bazei (bază zecimală, binară, etc.), al sistemului (sistem zecimal binar, etc.) şi al cifrelor (cifre zecimale binare, etc.).

Cifrele se clasifică după cultura în care au apărut şi s-au dezvoltat (cifre indiene, arabe, romane, etc.) iar cele asociate sistemelor de numeraţie poziţionale se clasifică şi după baza de numeraţie (cifre binare, zecimale, hexazecimale, etc.).

În sistemele de numeraţie care folosesc parţial sau total cifrele „arabe”, o cifră sau un număr pot avea reprezentări diferite şi valori egale ( de ex. 32(16) = 40(8) = 20(16) = 10(32)) sau valori diferite şi aceeaşi reprezentare: ( de ex. 11(2) = 3(10) , 11(8) = 9(10), 11(16) = 17(10), 11(32) = 33(10)).

Într-un sistem poziţional, o cifră are valori diferite după poziţia ei în număr (fiecare din cifra 7 din numărul 777(10) are altă valoare: 7x100, 7x10 şi 7x1 ). În orice sistem de numeraţie în care există, cifra „0” indică acelaşi lucru: absenţa unei valori.

Diferenţa dintre număr, cifră şi numeral :

  • Cifrele sunt semnele care reprezintă numărul, sunt reprezentarea grafică a acestuia.;
  • Referitor la cifre, numeralul este reprezentarea acestora în limba vorbită şi scrisă (unu, doi, etc.);
  • Numerele sunt formate din cifre (10, 13, 163, etc.), dar şi cifrele pot avea valoarea de număr.

Alte semnificaţii O altă semnificaţie a cuvântului cifră este cea de număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanţe, a unui fenomen:

  • Cifră octanică (sau indice octanic) - Număr care măsoară rezistenţa unei benzine la detonaţie (aprindere prematură) în comparaţie cu un etalon. Cifră octanică reprezintă procentul, în volume de izooctan, dintr-un amestec de izooctan şi pentan ce detonează la fel ca benzina cercetată, în aceleaşi condiţii de încercare. Cu cât este mai mare cifra octanică, cu atât mai mică este probabilitatea unei detonaţii. O cifra octanică mare (peste 91) este utilă doar dacă producătorul maşinii o recomandă în mod expres. Octanul este de fapt o hidrocarbură (C8H18).
  • Cifră de saponificare (sau indice de saponificare: Mărime characteristică pentru uleiurile şi unsorile minerale, egală cu numărul de miligrame de hidroxid de potasiu, necesar pentru a neutraliza acizii liberi şi a saponifica esterii şi lactonele dintr-un gram de produs.
  • Cifră de afaceri : valoarea vânzărilor de bunuri şi servicii cumulate între două bilanţuri succesive.
  • Cifra populaţiei : Numărul populaţiei existente la o anumită dată într-o unitate administrativă (sat, comună, cartier, oraş, judeţ, ţară) rezultat în urma unui recensământ sau extrapolării unor date statistice existente.