|
Vicina (cunoscută și sub alte nume precum Bitzina – forma grecizată, Disina, Fenikah – în arabă) a fost un oraș – port dunărean cu perioada maximă de dezvoltare situată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și în primele 2-3 decenii ale secolului al XIV-lea (epocă în care teritoriul acestuia a fost controlat de Imperiul Bizantin), în acele vremuri fiind cel mai important centru comercial situat în arealul Dunării de jos.
Asupra localizării sale nu există un consens unanim, dar aproape toți cercetătorii îl plasează în Dobrogea de Nord. Cele mai probabile localizări sunt reprezentate de aceea de la Păcuiul lui Soare și de aceea din zona Isaccea, Inițial a fost o cetate bizantină mai veche, care a fost transformată arhitectural de genovezi în secolele XIII-XIV, în epoca controlului politic și economic al acestora asupra litoralului Mării Negre și al gurilor Dunării. Perioada sa de înflorire a început într-o epocă în care centrul de greutate al activității economice a Dobrogei s-a mutat spre nord. Administrația a fost genoveză. În economia sa negoțul maritim a fost un factor determinant. Orașul a deservit atât teritoriile Moldovei și Munteniei înainte de întemeierea statelor românești, cât și Cnezatul Haliciului sau Imperiul Mongol. Într-o fază târzie, portul a deservit însă și nevoi ale negustorilor sași din Transilvania.
Decăderea sa a survenit într-un context în care ca urmare a avansului religiei islamice produs spre 1340, s-a declanșat o ofensiva mongolă împotriva coloniilor occidentale din întreg spațiul pontic, context asociat atât cu refluxul autorității bizantine ca urmare a unui conflict cu genovezii, cât și cu refluxul ulterior al autorității mongole stabilizatoare sub presiunea unei contraofensive creștine. Ca efect al tulburărilor politice și al conflictelor militare precum și al noului status quo instalat, s-a produs regresul comerțului din Marea Neagră și reorientarea rutelor comerciale, reorientare în urma căreia Vicina – treptat părăsită de către populația creștină și aflată într-o poziție lăturalnică, nu a mai servit drept principală piață de desfacere.
Într-un areal în care Dobrogea, cu o viață ecleziastică cu o ierarhie locală cristalizată și aflată în contact cu Imperiul Bizantin, surclasa material și spiritual restul celorlalte regiuni românești, în perioada secolelor XII-XIV Vicina a fost unul dintre centrele bisericești mai însemnate din arealul Dunării inferioare și una dintre metropolele sediu de debut al contrapropagandei ortodoxe. Într-un moment în care Biserica Catolică era în ofensivă pe mai multe fronturi misionare, atât în zona Carpaților sau sud-vestul Rusiei cât și la Dunărea de Jos și în Peninsula Balcanică, într-un teritoriu tot mai frecventat de negustorii și prelații catolici Vicina a devenit astfel în secolul al XIII-lea reședința unei mitropolii ortodoxe cu ierarhi greci dependentă de Patriarhia de la Constantinopol, mitropolie care a dăinuit până în preajma anului 1359. Iachint de Vicina, primul mitropolit al Ungro-Vlahiei, a fost și ultimul mitropolit de Vicina.
Deși centru de răspândire al ortodoxiei prin excelență, s-a consemnat aici însă și prezența unor clerici și călugări catolici precum și a unei reședințe franciscane, instrumente prin care Biserica Catolică și-a disputat cu Biserica Ortodoxă activitatea de prozelitism și cea misionară în zonă.
|
