Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Versiunea pentru tipărire nu mai este suportată și poate avea erori de randare. Vă rugăm să vă actualizați bookmarkurile browserului și să folosiți funcția implicită de tipărire a browserului.
Articole de calitate
Conținut recomandat
Pentru alte sensuri ale numelui Lincoln, vedeți Lincoln (dezambiguizare).

Abraham Lincoln (ascultăi/ˈbrəhæm ˈlɪŋkən/) a fost un avocat și om politic american, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică. Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.

Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact în Illinois, lider al Partidului Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat⁠(en)traduceți în anii 1830, apoi congressman federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă a economiei prin dezvoltarea sistemului bancar, construcția de canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe vamale care să protejeze și să încurajeze construcția de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în 1846. După o serie de dezbateri intens mediatizate⁠(en)traduceți din 1858, în cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva extinderii sclaviei, a pierdut cursa pentru Senatul SUA în fața arhirivalului său, democratul Stephen A. Douglas.

În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția SUA, fiind recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert. Deși avea foarte puțină susținere în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și a fost ales președinte în 1860. Alegerea sa a determinat șapte state sclavagiste din Sud să își declare despărțirea de SUA și să formeze Confederația înainte ca el să preia funcția. Nu s-a găsit niciun compromis sau reconciliere în ce privește sclavia.

Când Nordul s-a raliat cu entuziasm de partea Uniunii în urma atacului confederat asupra Fortului Sumter la 12 aprilie 1861, Lincoln s-a concentrat pe dimensiunile militară și politică ale efortului de război. Scopul său primordial a fost reunificarea națiunii. El a suspendat unilateral dreptul de habeas corpus, arestând și încarcerând temporar fără proces mii de persoane cu opinii secesioniste și anti-război din statele de graniță, ignorând decizia⁠(en)traduceți judecătorului-șef al Curții Supreme a SUA, Roger Taney⁠(en)traduceți, conform căreia suspendarea acestui drept de către președinte este neconstituțională (doar Congresul avea această prerogativă). Lincoln a evitat potențiala intervenție britanică dezamorsând Afacerea Trent la sfârșitul lui 1861. Manevrele sale complexe către interzicerea sclaviei s-au centrat pe Proclamația de Emancipare din 1863, folosind armata pentru a proteja sclavii evadați, încurajând statele de graniță să interzică sclavia și contribuind la promovarea în Congres a celui de al treisprezecelea amendament la Constituție, prin care sclavia era desființată definitiv. Lincoln a supravegheat îndeaproape efortul de război, în special numirile generalilor din funcțiile cele mai înalte, promovându-l și pe cel mai de succes general al său, Ulysses S. Grant. A luat deciziile majore privind strategia de război a Uniunii. Marina lui Lincoln a instituit o blocadă navală care a oprit comerțul normal al Sudului, a ajutat la preluarea controlului asupra statelor Kentucky și Tennessee, și a preluat controlul asupra principalelor căi fluviale din Sud folosind ambarcațiuni înarmate cu tunuri. Lincoln a încercat în mod repetat să captureze capitala Confederației, Richmond; de fiecare dată când un general eșua, Lincoln îl înlocuia, până când Grant a reușit în cele din urmă în 1865.

Politician excepțional de iscusit, implicat profund în problemele puterii la nivelul fiecărui stat, Lincoln a fost deschis față de așa-numiții „Democrați ai Războiului”⁠(en)traduceți (care susțineau Nordul împotriva Sudului), și a reușit să fie reales la alegerile din 1864. Ca lider al facțiunii moderate a Partidului Republican, Lincoln s-a confruntat cu republicanii radicali care cereau un tratament mai dur aplicat Sudului, cu Democrații Războiului care cereau mai mult compromis, cu democrații ce se opuneau războiului, denumiți Copperheads⁠(en)traduceți care îl disprețuiau, și cu secesioniștii ireconciliabili care îi puneau la cale moartea. Politic, Lincoln a luptat îndreptându-și adversari unii împotriva altora, făcând apel la poporul american prin calitățile sale de orator, și printr-un patronaj politic atent plănuit. Discursul său de la Gettysburg din 1863 a devenit o declarație emblematică a dedicației Americii față de principiile republicanismului, egalității în drepturi, libertății personale și democrației. Lincoln avea o perspectivă moderată asupra Reconstrucției, dorind să reunifice țara printr-o politică de generoasă reconciliere în fața diviziunilor dure și persistente. La șase zile după capitularea generalului comandant al Confederației, Robert E. Lee, Lincoln a fost asasinat de John Wilkes Booth, actor și simpatizant al Confederației.

Lincoln a fost plasat în mod constant atât de istorici cât și de public între cei mai mari președinți ai SUA.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale
Centrala nucleară de la Cernobîl

Alte aniversări: 25 aprilie26 aprilie27 aprilie

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.